La 3-4 ani, copiii descoperă lumea prin povești, imagini și jocuri, evident, cu ajutorul părinților, bunicilor, educatorilor. Cărțile potrivite pentru ei îi ajută să înțeleagă emoții, să-și dezvolte vocabularul și să învețe cum să se poarte frumos cu ceilalți. În acest articol vei găsi recomandări practice și povești care transformă lectura într-un moment de joacă și învățare.

Cărțile ca mijloc de familiarizare cu rutina zilnică

Pentru cei mici, rutina zilnică poate fi uneori dificil de respectat. Din fericire, există colecția de cărți copii 3-4 ani la Univers Enciclopedic, care le vine în ajutor tuturor părinților cu titluri adaptate la diverse situații. 

Un exemplu este „Ajută-mă să merg la culcare!” de Sophie Schoenwald și Nadine Reitz, care le arată copiilor cum să se pregătească pentru somn. Povestea micuței marmote îi invită pe copii să participe activ, rostogolindu-se, jucându-se în râu și, la final, să aducă personajul în culcușul său călduț.

Părinții le pot citi micuților cartea înaintea somnului de prânz sau seară, citind împreună și discutând despre cum se simt înainte de culcare. Astfel, lectura devine un exercițiu practic de gestionare a tranzițiilor zilnice și un mod blând de a-i învăța pe copii să respecte rutina.

Cărți care învață despre prietenie și politețe

Poveștile pot fi un instrument folositor și pentru dezvoltarea abilităților sociale. „Te rog, mulțumesc, îmi pare rău” de Sandra Grimm și Sabine Kraushaar este un exemplu. Cartea, în care puiul de vulpe Fizi învață treptat să fie atent la ceilalți și să folosească aceste cuvinte magice, le arată copiilor că politețea și cooperarea fac parte din interacțiunile de zi cu zi. 

Acest tip de lectură poate fi transformat în jocuri de rol acasă. Părinții și copiii pot imita scenele și pot discuta despre cum aplică în viața reală comportamentele pozitive. Este un mod practic și distractiv de a-i învăța empatia și responsabilitatea socială.

Explorarea naturii prin povești interactive

Pentru cei care iubesc să descopere lumea înconjurătoare există de asemenea titluri potrivite în selecția de cărți copii 3 ani, cum ar fi „Marea carte ilustrată a naturii” din colecția Usborne. Această carte, disponibilă, ca și celelalte, la Univers Enciclopedic, îmbină ilustrații captivante cu informații simple despre plante și animale. Copiii pot recunoaște păsări, fluturi și flori, iar părinții pot transforma lectura într-o activitate practică, explorând împreună grădina sau parcul din apropiere.

Astfel, copiii învață să observe, să pună întrebări și să se bucure de diversitatea naturii. În același timp, ilustrațiile colorate dezvoltă atenția vizuală și creativitatea, iar discuțiile despre mediul înconjurător consolidează înțelegerea lumii din jur.

Aventuri și curiozitate prin povești captivante

O altă recomandare de carte pentru micii curioși este „Gisbert, spiridușul din butoiul cu apă” de Daniela Drescher. Aventurile spiridușului îi invită pe copii să aibă curaj și să interacționeze cu personajele. Poveștile bogat ilustrate le dezvoltă vocabularul și abilitățile narative, iar părinții pot folosi cartea pentru a crea jocuri și activități tematice, cum ar fi identificarea insectelor sau imitarea cântecului spiridușului. Astfel, lectura stimulează imaginația și implicarea activă, transformând fiecare poveste într-o lecție despre prietenie, curaj și descoperire. Cu câteva minute de lectură pe zi, poveștile devin parte din rutina copilului și îl ajută să înțeleagă lumea pas cu pas, în ritmul lui.

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *