În cursul zilelor de 18 și 19 februarie 2023, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a primit o serie de delegații ale ambasadelor prezente în România, care vizitează Timișoara în contextul deschiderii programului TM2023. Au vizitat Universitatea de Vest din Timișoara domnul ambasador Rim Kap-Soo, din partea Ambasadei Republicii Coreea în România, domnul ambasador Sufyan S. Qudah, reprezentând Ambasada Regatului Haşemit al Iordaniei în România, doamna María Micaela Ossola Revilla, Însărcinat cu Afaceri Consulare, Culturale și Administrative la Ambasada Regatului Spaniei în România, doamna ambasadoare Kathleen Kavalec, care a condus delegația Ambasadei SUA în România, dar și doamna ambasador Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, care a reprezentat Ambasada Statelor Unite Mexicane în România.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Într-un amplu demers de vizibilizare internațională, UVT se află în multiple relații de comunicare și cooperare cu partenerii săi externi, atât din Europa cât și din spațiul non-UE. Ne bucurăm că am comunicat în aceste zile cu mai mulți reprezentanți diplomatici, care ne-au vizitat universitatea, cărora le-am transmis datele cele mai importante din cadrul componentei pe care UVT o susține în ansamblul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, ca și despre potențialul ridicat al parteneriatelor noastre universitare, în care schimbul de studenți și cadre universitare se află pe primul plan.”
Contactele diplomației culturale și educaționale dintre UVT și oficiali SUA se situează la cote excelente, iar vizita de astăzi a delegației Ambasadei SUA în România, condusă de Excelența Sa, doamna ambasador Kathleen Kavalec, s-a înscris în acest cadru. Dialogul purtat cu delegația ambasadei SUA în România a reafirmat importanța relațiilor dezvoltate prin parteneriatul strategic dintre SUA și România. Au fost subliniate și câteva idei de perspectivă despre dezvoltarea relațiilor de parteneriat universitar, pe care UVT le susține prin mai multe programe comune cu centre universitare americane de prestigiu. În această linie, a fost afirmată importanța programului de studii din sectorul securității cibernetice, inițiat la UVT în parteneriat cu Universitatea din Maryland, unde cercetarea și studiile din sectorul cybersecurity sunt binecunoscute, prin The Maryland Cybersecurity Center. De asemenea, a fost confirmată importanța aprofundării studiilor americane, prin intermediul burselor Fulbright, odată cu desfășurarea anului Fulbright în România, deschis la UVT în luna octombrie a anului trecut. Nu în ultimul rând, dialogul a încadrat și mai multe date concrete despre implicarea UVT în programul de ansamblu derulat în anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 – cu accent asupra Conferinței Smart-Diaspora 2023, care va avea loc la Timișoara în luna aprilie, când vor ajunge la Timișoara reprezentanți străluciți ai diasporei românești din SUA.
În cadrul întrevederilor desfășurate astăzi și ieri, au fost subliniate punțile de legătură dintre UVT și mediile internaționale, cât și oportunitățile de cooperare internațională.
Dialogul despre perspectivele de cooperare cu universitățile din Coreea a vizat creșterea schimburilor de studenți și cadre universitare, dar și inițierea unui centru de predare a limbii române în Coreea.
Întâlnirea cu delegația iordaniană a marcat cooperările universitare și a fixat câteva elemente comune, printre care s-a aflat aprecierea utilității cursului pregătitor de limba română, pentru candidații din Iordania, sau standardul ridicat al ofertei de burse pe care statul român le oferă studenților iordanieni.
Dialogul cu delegația spaniolă a punctat aprecierea concursului pentru traduceri din poezia spaniolă, organizat la UVT, dar și dezvoltarea de proiecte comune de mai mare amplitudine, mai ales cu expoziții și filme documentare, ca și încurajarea completării cooperărilor permanente, cu Facultatea de Arte și Design, printre altele. De asemenea, s-a accentuat faptul că între universitățile spaniole și UVT s-a dezvoltat o legătură foarte puternică, inclusiv prin activitățile în extindere, cu zecile de schimburi internaționale, implicate în viața Alianței europene UNITA, unde UVT este membră fondatoare, alături de alte cinci universități din patru țări de limbi romanice, din Spania, Portugalia, Franța și Italia.
În același registru, vizita delegației Ambasadei Statelor Unite Mexicane în România, condusă de Excelența Sa, doamna ambasador Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, alături de care s-a aflat domnul Adrian Bădescu, Consulul Onorific al Mexicului în Timișoara, a oferit oportunitatea dezbaterii unor coordonate considerate prioritare, precum sunt cele de stagii studențești și ale cadrelor didactice, cele care cuprind proiecte de cercetare, ori cele care vizează programele de traduceri din limba și cultura mexicană și română.
Articolul Cooperare și internaționalizare, la UVT. Diplomația culturală și educațională a marcat, la Universitatea de Vest din Timișoara, vizite de însemnătate specială apare prima dată în Stirile Banatului.