Asociația ,,Inițiativă în Educație” invită copiii să coloreze Timișoara în deschiderea oficială a Capitalei Culturale Europene 2023 (17-19 februarie)

Creat special pentru școlari și cadre didactice, dar și pentru publicul larg interesat să participe, „Timișoara e CULOARE” este un proiect propus de Asociația „Inițiativă în Educație” pentru a completa și extinde evenimentul de deschidere a programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Astfel, timp de 3 zile, se va materializa prin crearea a peste 50 de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic, în diferite cartiere ale orașului.

Numele proiectului este de fapt un acronim ce pornește de la cultură și caracterul multicultural (CU), celebrează literatura (L), onorează patrimoniul orașului (O), stârnește prin artă (AR), marchează importanța educației (E) și aduce la final CULOARE, care completează conceptul principal al Capitalei, Shine Your Light!

În cadrul proiectului „Timișoara e CULOARE” participanții au ocazia să descopere un tablou format din ateliere de educație interculturală („CU”), activități de promovare a culturii scrise prin întâlniri cu scriitori, ateliere de scriere de poezie și povești și cerc de povești („L”), tururi ghidate pentru descoperirea orașului și a patrimoniului („O”), ateliere de creație și artă, întâlniri cu artiști vizuali („AR”) și sesiuni de educație prin care putem descoperi legătura strânsă dintre cultură și educație (E) pentru a implica copiii în povestea orașului și a le oferi accesul la educație de calitate prin cultură.

În timp ce evenimentele derulate în 17 și 18 februarie au ca țintă interacțiunea și participarea unui public format din participanți din domeniul educației, ziua de 19 februarie este dedicată publicului larg, copii și părinți totodată.

Aceștia sunt invitați duminică, 19 februarie 2023, la următoarele evenimente:

„Picturi europene celebre” – atelier de pictură pentru copii cu vârsta între 6 și 12 ani,  în care vor descoperi pictori renumiți și recunoaște picturi celebre, între orele 10:00-12:00.  Detalii și înscrieri: AICI https://www.facebook.com/events/1618574141905247/?ref=newsfeed

 Biblioteca mobilă BookTruck vine la Timișoara” și invită copiii, tinerii, întreaga familie în Parcul Lidia, între orele 11:00 și 13:00, să descopere magia lecturii împreună cu ceilalți. Ghid prin lumea poveștilor va fi scriitorul Victor Miron. Mai multe detalii AICI: https://www.facebook.com/events/899939748096461/?ref=newsfeed

3. „Copiii deschid cufărul cu povești”- atelier de lectură pentru copii (3- 8 ani), de la 12:00 la 13:00. Aceștia vor explora cartea „Casa celor patru anotimpuri” (de Roger Duvoisin) împreună cu Alina Iga, vocea blândă din spatele podcast-ului Cufărul cu povești. Detalii și înscrieri AICI https://www.facebook.com/events/888447625525551/?ref=newsfeed

4. „Întâlniri cu un scriitor. De vorbă cu Ramona Miza” – atelier pentru copii (4-7 ani) de la 14:00 la 15:00, Detalii și înscrieri: AICI https://www.facebook.com/events/1409777309826660/?ref=newsfeed și

„Întâlniri cu un scriitor. De vorbă cu Ramona Miza” – atelier pentru copii (8-10 ani), orele 15:30-16:30,  ateliere susținute de scriitoarea Ramona Miza, în care copiii vor descoperi cartea „Coliba Zânei Furtună”, o poveste terapeutică ce îi învață să privească și dincolo de aspectul fizic al unei persoane.  Locurile fiind limitate, înscrierile sunt necesare: AICI https://www.facebook.com/events/928140215212972/?ref=newsfeed

5. „Clădiri și povești”- tur istoric pentru familii (părinți și copii) care vor să exploreze istoria Cartierului Fabric într-un mod interactiv și inedit, între orele 14:00 -15:00. Detalii despre traseu: AICI https://www.facebook.com/events/631052282042686/?ref=newsfeed

“Timișoara este și orașul copiilor. Iar ofertele culturale și artistice ale proiectului nostru  sunt îndreptate nevoilor și intereselor acestui public tânăr, mai ales dacă vrem să fim o comunitate activă, unită și conectată la identitatea și patrimoniul cultural local și european.” (Andrada Mazilu, coordonator proiect ,,Timișoara e CULOARE”).

Activitățile nu presupun taxă de participare.

Articolul <strong>Asociația ,,Inițiativă în Educație” invită copiii să coloreze Timișoara în deschiderea oficială a Capitalei Culturale Europene 2023 (17-19 februarie) </strong> apare prima dată în Stirile Banatului.

Lasă un răspuns